Facebook
Log in
Log in
Forgotten account?

Istorie in culori's post


Istorie in culori

3d  · Shared with Public
Am postat, de-a lungul timpului, aproximativ 3.000 de fotografii pe această pagină. Dintre ele, 7 sunt fotografii în care apar evrei sau care au legătură cu istoria comunității evreiești din România.
Da, ați citit bine: 7 din 3.000.
Restul de 2.993 de fotografii prezintă români, țărani, militari, oameni simpli, personalități, orașe, sate, tradiții, costume populare, biserici, străzi, clădiri și nenumărate alte fragmente din istoria României.
Și totuși, pentru acele 7 fotografii, am reușit performanța de a fi acuzat că sunt „plătit de sioniști”, că sunt „antiromân”, că „fac propagandă”, că „am o agendă” și câte și mai câte asemenea aberații.
Probabil că celelalte 2.993 de fotografii nu se pun. Matematica devine, se pare, foarte flexibilă atunci când trebuie adaptată unei prejudecăți.
Mai interesant este însă altceva: de ce deranjează atât de tare simpla apariție a unor evrei într-o fotografie istorică?
Nu am făcut propagandă. Nu am cerut nimănui să adopte o ideologie. Nu am transformat pagina într-o tribună politică. Am prezentat niște oameni care au existat și care au făcut parte din societatea românească a vremii lor. Atât.
Evreii au trăit în România. Au avut familii, magazine, meserii, case, școli, sinagogi, prieteni și vecini. Au fost medici, profesori, comercianți, artiști, intelectuali, soldați, muncitori sau pur și simplu oameni obișnuiți. Au făcut parte din istoria acestor locuri, indiferent dacă acest adevăr convine sau nu tuturor.
Istoria României nu încetează să mai fie istoria României atunci când într-o fotografie apare un evreu. Iar faptul că 7 fotografii din 3.000 sunt suficiente pentru ca unii să vadă imediat „propagandă sionistă” spune mult mai multe despre cei care formulează asemenea acuzații decât despre această pagină.
Să ajungi de la o fotografie cu niște oameni care au trăit acum 80, 100 sau 120 de ani la teoria că administratorul paginii este „plătit de sioniști” presupune un salt logic pe care nici măcar imaginația mea nu reușește să-l urmărească.
Și mai există o contradicție aproape comică: o pagină care a publicat mii de fotografii despre istoria, oamenii, tradițiile și patrimoniul României devine brusc „antiromânească” pentru că îndrăznește să amintească faptul că în România au trăit și evrei.
Nu, dragilor. A prezenta istoria nu înseamnă propagandă. A prezenta existența unei minorități nu înseamnă să fii împotriva majorității.
Istoria nu este un album din care rupem paginile cu oamenii care nu ne plac.
Iar eu nu voi selecta fotografiile după criteriul: „Oare ce etnie are omul acesta și pe cine s-ar putea supăra dacă îl public?”
Dacă fotografia are valoare istorică și se încadrează în tematica paginii, va fi prezentată. Simplu.
Pentru că „Istorie în culori” înseamnă istorie, nu istorie trecută prin filtrul prejudecăților, frustrărilor sau teoriilor conspiraționiste ale unora.
Iar dacă din 3.000 de fotografii, cele 7 în care apar evrei sunt singurele pe care cineva reușește să le observe, poate că problema nu este conținutul acestei pagini.
All reactions:
1.1K
319 comments
44 shares
Like
Comment
Most relevant

Paul Mocanu
Dacă nu erau evreii , armenii , sașii și alții, românii erau în urmă rău de tot.
  • 3d
13
Dorel Hertoiu
Paul Mocanu Exact invers. Românii au construit țara asta, cu mari sacrificii.
  • 2d
6
Aurel Carpine
Dorel Hertoiu dar condusa de nemti evrei
  • 1d
Dorel Hertoiu
Aurel Carpine Ceaușescu și apropiații lui, plus echipele de constructori au fost români sută la suta, cred. Cei care au muncit din greu, la fel.
Eu n-am nimic împotrivă să fi fost evrei, chiar m-aș bucura, dar adevărul gol-goluț e că fără un lider ca Ceauşescu și poporul român, eram Congo acum.
  • 1d
1
Aurel Carpine
Dorel Hertoiu erai mai dezvoltat fara comunism
  • 21h
Dorel Hertoiu
Aurel Carpine Nu știi ce spui. Ca să construiască ce a făcut Ceaușescu, capitalistii ar fi trebuit să investească 1000 de miliarde de dolari. Nu făcea nimeni așa ceva, de asta l-au lăsat pe el și când treaba a fost gata, au luat tot pe gratis.
  • 16h
1
Aurel Carpine
Dorel Hertoiu vezi ce au facut tarile unde nu a fost comunism
  • 8h
1
Catalin Sasaran
Ce te aștepți după comunism, 100+ ani de politici de epurare etnică, 200+ ani de la nașterea ideii de naționalism? De la una dintre cele mai diverse societăți din punct de vedere etnic am ajuns la ură, dezbinare și dacopatie, toate datorate politicilor și educației.
  • 3d
38
View all 2 replies
Dragoș Ciolac
Apropo de istorie:
The British Museum in London removed the word "Palestine" and "Palestinian" from certain ancient Middle East and Egypt gallery maps and labels. This followed complaints from pro-Israel groups arguing the term was anachronistic for the periods displayed.
Cine șterge istoria? Cine încearcă?
  • 3d
33
Istorie in culori replied
  ·
17 replies
David Gabriel
Eu încă mă mir de ce nu blochezi retardații fara creier ce bat câmpii pe aici pe pagina.
  • 3d
43
Istorie in culori replied
  ·
1 reply
Bogdan Achimescu
nu te pune cu proștii, că au mintea odihnită.
(proverb sefard)
  • 3d
68
View all 2 replies
MV Flaviu
Cei la care faci referire, cu comentariile lor antisemite, sunt frustrați. Și nici prea inteligenți nu sunt. Comentariile lor vorbesc, de fapt, despre ei. E drept și că sunt "proști, dar mulți".
  • 3d
36
View 1 reply
Buia Dorina
Adevarat ,problema e in alta parte ! Puteau fi negri ,indieni ,chineji ,inuiti ....eu nu vad o problema ! Acesti oameni exista si au existat. Si ar trebui sa ne asumam trecutul ,ptr ca e al nostru si ne putem configura prezentul si viitorul.
  • 2d
11
Haim Nathy
In Ucraina presedintele este Evreu, in Mexic presedinta este Evreica, primul ministru al Ungariei a tocmai propus unei Evreice sa devina presedinta tarii, numai in România daca apare o poza cu un Evreu mulți ar fi in stare sa-l linșeze pe cel ce-a postat poza si sa-l spânzure pe cel din poză. Ce sa înțelegem?
  • 2d
8
View all 3 replies
Daju Claudiu
Pai si eu doar pentru simplul fapt ca am poze in Israel am fost facut sionist si in toate felurile...deci iti dai seama ce level de gandire
  • 3d
13
Helie Steinmetz
Aveți dreptate și nu pot să înțeleg de ce este așa de multă ură împotriva evreilor, și culmea, marea majoritate sunt oameni care nici nici măcar nu au cunoscut evreii. Oare din totdeauna românii au fost antisemiți și nu ne-am dat seama? Încerc să nu cred asta și s-o pun pe baza inculturii.
  • 3d
9
View all 5 replies
Szallos Anna
Trebuie blocați si da ti in public dacă sunt vulgari
  • 1d
9
Elena Picui
Continuati pentru cei care apreciem ceea ce faceti!
  • 3d
9
Veronica Averio Ionescu
Istoria este ce a fost și trebuie cunoscută, să se continue ce a fost bun, să se corecteze ce a dăunat, a adus suferință și mai ales să nu se uite, pentru a nu se repeta greșelile trecutului. Continuați! Trebuie să știm ce a fost chiar daca unele lucruri ne repugnă, nu mai acceptăm, stârnește revoltă. Continuați! acesta este drumul, cunoașterea nu înseamnă ultimii 10- 30 sau 50 de ani. Istoria este vastă!👏👏🎩❤️💛💙
  • 3d
10
Dan Dănilă
Nu are rost să polemizați cu proștii, faceți un lucru minunat, continuați!
  • 2d
9
Elena Bitu
Continuați să faceți ce ați făcut și blocați ciudatii
  • 3d
17
Mar Pn - vancau
Nişte frustrați, cei ce au mereu ceva cu evreii.
Ei nu au făcut nimic important la viața lor, şi mor de invidie că nişte evrei, chiar urâți de cei ca ei, au putut face lucruri importante în viață, pentru omenire.
Invidia.
  • 1d
4
View 1 reply
Reparații Casnice Pitești
Felicitărlile mele sincere pentru munca depusă.
Și comentariile ar trebui ÎNCHISE.
Sunt sătul de cretinii pe care-i întîlnesc în viața reală, nu vreau să-i văd atunci cînd admir ceva mișto.
  • 3d
7
Mihai Voica
Nu mai băgați în seamă toți frustrații! E greu, dar dă-i dreaqu! Keep up the good work!!👍🤘
  • 3d
8
Sabau Tereza
Istoria crestinismului a inceput cu poporul evreu......aduceti-le aminte sau sa-i indrumam sa citeasca biblia!
  • 1d
6
Daniel Lorenzo Petcu
Lasa prostii sa urle..atât pot,dar munca ta este apreciata si respectat de noi toti..
  • 3d
8